Începând cu data de 25 mai, apar câteva noutăți semnificative în materie de protecție a datelor cu caracter personal. Odată cu implementarea Regulamentului general privind protecţia datelor cu caracter personal (GDPR), accesarea unui credit de consum devine online pe site-ul Biroului de Credit. Biroul devine obligat să permită clienţilor să îşi şteargă printr-o aplicaţie electronică accesul la datele personale, “pe un motiv întemeiat”, s-au limitat oficialii instituţiei să informeze.
Biroul de Credit a dezvoltat o aplicaţie de exercitare a drepturilor persoanelor vizate (dreptul de acces, de ştergere, de rectificare, de opoziţie sau de restricţionare a prelucrării), care “va transmite solicitările pentru dreptul de acces către Biroul de Credit sau pentru celelalte drepturi, către participantul care a înregistrat informaţiile în cauză, care trebuie să decidă dacă solicitarea este justificată şi să comunice persoanei vizate decizia sa”.
Cu toate acestea, când accesezi aplicaţia despre care vorbeşte directorul general al Biroului de Credit trebuie să ai motive şi dovezi temeinice că solicitările tale de păstrare a intimităţii personale sunt justificate. “Ai nevoie de un motiv foarte temeinic pentru a solicita ştergerea datelor de la Biroul de Credit şi totul se va face pe bază de consimţământ”, spune directorul general al Biroului de Credite, fără să dea detalii suplimentare.