Veşti bune pentru bucureşteni! Vor fi tipărite voucherele pentru achiziţionarea de biciclete


Primarul general al Capitalei a declarat că până la sfârşitul acestei luni, vor fi tipărite şi transmise către cei care au fost declaraţi câştigători voucherele pentru achiziţionarea de biciclete.

‘Voucherele sunt acum la tipar, durează zece zile tipărirea, dar s-a început deja această procedură. Până la sfârşitul lunii acesteia, vor fi tipărite şi vor fi transmise către cei care au fost declaraţi câştigători ai acestor vouchere de 500 de lei, cu ajutorul cărora, din magazinele care sunt partenere ale acestui proiect – ‘Biciclişti în Bucureşti’, pot fi achiziţionate biciclete simple sau electrice, trotinete, aşa cum s-a întâmplat şi cu programul de anul trecut, în care 5.000 de bucureşteni au beneficiat de acele vouchere’, a afirmat primarul.