România îşi propune să acceseze fonduri europene pentru agricultură


România îşi propune să acceseze în acest an 3,2 miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru agricultură, faţă de 3,3 miliarde de euro anul trecut, însă procedurile greoaie îi descurajează pe potenţialii beneficiari, a declarat ministrul.

„Şi noi, şi Comisia Europeană, şi cu atât mai mult oamenii de jos au realizat că o serie întreagă de proceduri sunt foarte grele. Unele dintre ele te aduc în pragul disperării şi a renunţării de a mai urma un asemenea drum. Suntem într-o înţelegere deplină cu Comisia Europeană, care a avut multe iniţiative privind uşurarea procedurilor.

Şi noi avem la fel norme interne care, unele, au sfidat imaginaţia şi a trebuit să le corectăm pentru a putea intra în planul execuţiei cu o anumită viteză. S-a făcut şi mai trebuie făcut, inclusiv Comisia Europeană e conştientă de acest lucru. Nu este dată, prilej în care să nu discutăm despre modul concret în care să schimbăm ce trebuie, astfel încât să realizăm ce ne-am propus fiecare”, a spus ministrul.