Autorităţile şi instituţiile publice vor putea cumpăra autoturisme ecologice


Autorităţile şi instituţiile publice vor putea cumpăra autoturisme ecologice la un preţ maxim de 35.000 de euro, aproape dublu faţă de plafonul stabilit iniţial, care era 18.000 de euro, potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobată de Guvern.

”Autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare pot achiziţiona, în condiţiile legii, autoturisme al căror preţ nu poate depăşi contravaloarea în lei a sumei de 35.000 euro inclusiv TVA cu condiţia ca achiziţia acestora să fie realizată în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic, finanţat din Fondul pentru mediu, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări”, se arată în ordonanţa de urgenţă a Guvernului.

Executivul invocă, printre motive, procedura de infringement în ceea ce priveşte calitatea aerului, dar şi plafonul iniţial, 18.000 de euro, care era prea mic poentru achiziţionarea de autoturisme electrice şi hibrid.