Senatul a adoptat propunerea legislativă potrivit căruia consilierii care nu se prezintă la şedinţă sau refuză să depună jurământul sunt consideraţi demisionaţi de drept.
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii 215/2001 a administraţiei publice locale şi a Legii 393/2004 privind statutul aleşilor locali, iniţiată de un grup de 46 de parlamentari, a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor.
„Consilierii care nu se prezintă la şedinţă sau refuză să depună jurământul sunt consideraţi demisionaţi de drept. Prin excepţie, nu se consideră demisionare de drept cazurile de boală care necesită spitalizare sau fac imposibilă prezenţa, precum deplasările în străinătate în interes de serviciu ori evenimentele de forţă majoră”, potrivit unui amendament adoptat de Comisia juridică a Senatului.