Ministrul Fondurilor Europene şi-a propus atragerea unor fonduri europene de două miliarde de euro


Ministrul Fondurilor Europene şi-a propus pentru 2018 atragerea unor fonduri europene de două miliarde de euro, bani care vor merge în principal către domeniile prioritare din programul de guvernare.

„(Targetul) este de două miliarde de euro. Nu intră aici zona administrată de Ministerul Agriculturii, respectiv Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi plăţile directe. (…) Alocarea de bani pe care noi o vom face anul acesta va merge cu prioritate către domeniile care reprezintă priorităţi prin măsurile propuse prin programul de guvernare. O să meargă spre educaţie, spre sănătate, spre piaţa muncii, spre mediul de afaceri, unde, pe lângă aceste fonduri europene structurale şi de investiţii, avem şi alte instrumente. Dar, referindu-mă la fondurile europene structurale şi de investiţii, mediul de afaceri, care este coloana vertebrală a economiei, va primi sprijin în continuare pe toate domeniile, plecând de la cercetare-inovare şi până la dezvoltarea capacităţilor de producţie.