Programul ‘Prima casă’ va continua până în 2021, dar este posibil ca acesta să continue atât timp cât va fi necesar în piaţă, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
‘Cred că acest program şi-a atins scopul pentru că aşa cum vedem astăzi această piaţă este deblocată. Acest Program continuă. Este finanţat…Va continua până în 2021, aşa cum este el gândit astfel, dar cred că va continua atâta timp cât va fi necesar în piaţă, cât dumneavoastră şi piaţa în general va simţi această nevoie de a avea Programul Prima casă’, a spus ministrul.
Acesta a afirmat că ‘Prima casă’ a dat un impuls economiei şi dezvoltării pieţei imobiliare.
Ministrul a menţionat că Programul a fost demarat în 2009 pentru că la acea dată exista un blocaj în ceea ce priveşte creditul ipotecar.
Potrivit acestuia, finanţarea prin credit imobiliar a început să funcţioneze, iar politicile publice trebuie să aducă un impuls în dezvoltarea economică şi nu să vizeze exclusiv dimensiunea socială.