Medicii de familie vor putea cere analize pentru depistarea hepatitei


Contractul-cadru pentru 2018 aduce o serie de noutăţi, printre care faptul că medicii de familie vor putea cere analize pentru depistarea hepatitei B şi C pentru toate categoriile de asiguraţi şi pot face spirometrie pentru monitorizarea astmului bronşic. De asemenea, finanţarea serviciilor medicale va fi diferită, crescând valoarea punctului pe serviciu sau per capita. Propunerile au fost postate pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), fiind în dezbatere publică.

Potrivit documentului, medicii de familie vor putea efectua o serie de servicii noi, printre care spirometrie pentru monitorizarea astmului bronşic şi bolii cronice respiratorii obstructive (BPOC) la pacienţii cu diagnostic confirmat, măsurare continuă a tensiunii arteriale pentru 24 de ore, completare şi eliberare a fişei medicale sintetice necesară copiilor cu dizabilităţi pentru încadrarea şi reevaluarea în grad de handicap şi completare şi eliberare a adeverinţei pentru încadrarea în muncă a şomerilor beneficiari ai pachetului de bază.

Totodată, medicii de familie vor putea recomanda efectuarea analizelor de depistare a infecţiei cu viruşii hepatitelor cronice B şi C pentru toate categoriile de asiguraţi, spre deosbire de actualul Contract-cadru care prevede această posibilitate doar pentru gravide şi contacţii cazurilor diagnosticate.