CCR: Funcţionarii publici trimişi în judecată pot fi suspendaţi


Nu este justificată crearea unui regim juridic mai favorabil privind suspendarea raportului de serviciu în cazul funcţionarilor publici trimişi în judecată, potrivit motivării deciziei prin care Curtea Constituţională a României a admis, pe 23 ianuarie, o obiecţie de neconstituţionalitate formulată de preşedintele Klaus Iohannis.

“De vreme ce pentru miniştri, judecători, procurori, magistraţi asistenţi, judecători ai Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului, membri ai Curţii de Conturi şi auditori publici externi, practicieni în insolvenţă, membri ai Corpului diplomatic şi consular al României, personalul vamal, salariaţi cu contracte de muncă individuale sau avocaţi, legea prevede suspendarea contractului, raportului de muncă sau raportului de serviciu, după caz, în ipoteza trimiterii în judecată sub acuzaţia săvârşirii unei fapte penale, suspendare care operează de drept sau facultativ, după caz, nimic nu justifică crearea unui regim juridic mai favorabil sub aspectul incidenţei măsurii administrative a suspendării raportului de serviciu în cazul funcţionarilor publici, care în egală măsură sunt ţinuţi de respectarea unei conduite în deplină legalitate şi integritate”, se arată în motivarea publicată vineri pe site-ul CCR.