Se intenţionează lansarea unei emisiuni de certificate Tezaur


Ministerul Finanţelor Publice (MFP) intenţionează să lanseze, în martie, o emisiune de certificate Tezaur dedicată populaţiei, la preţul de un leu/instrument, au declarat surse din instituţie, precizând că certificatele ‘nu vor fi în formă materializată’.

‘Pentru populaţie o să implementăm un program nou, Programul Tezaur. Este un instrument nou pentru populaţie, care va fi distribuit prin unităţile trezoreriei de stat. Noi am anunţat în planul anual de finanţare că îl vom lansa. Am anunţat şi un volum indicativ de 4 miliarde lei pe care căutăm să-l luăm. Acesta este un instrument cumva modernizat de care lumea întreba nostalgic şi pe care noi îl emiteam undeva înainte de 2005. Atunci se emitea prin trezorerii, dar era în formă materializată, adică omul pleca cu un certificat şi aceea era dovada faptului că el a subscris şi acela era înscrisul în baza căruia i se rambursa suma, dobânzile şi aşa mai departe’, a precizat sursa citată.