Senatul a adoptat două propuneri de modificare a Legii privind organizarea CCR


Plenul Senatului a adoptat, în calitate de for decizional, două propuneri legislative de modificare a Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, acte normative care prevăd modul de alegere a jucătorilor CCR şi faptul că aceştia pot fi reţinuţi, arestaţi sau percheziţionaţi doar cu încuviinţarea plenului Curţii.

Propunerea legislativă adoptată de Camera Deputaţilor în 11 aprilie 2017, care modifică mai multe prevederi ale legii inclusiv cele referitoare la arestarea unui judecător CCR, a primit din partea Senatului 81 de voturi „pentru”, 19 „împotrivă”, înregistrându-se şi patru abţineri.

Senatul a respins raportul Comisiei juridice aferent acestei propuneri legislative şi a adoptat actul normativ în forma Camerei Deputaţilor, care a fost prim for sesizat în acest caz.