Proiect de lege respins: firmele cu acţiuni la purtător pot participa la licitaţii publice


Senatul a respins cu 61 de voturi “pentru” şi 23 de voturi “împotrivă”, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 98/2016, prin care firmele cu acţiuni la purtător să nu poată participa la licitaţiile publice. Iniţiatorii au spus, la momentul depunerii proiectului, că scopul lui este ca “firmele căpuşă şi neperformante controlate de baronii care au jefuit statul în ultimii ani să ajungă falimentare”.

Potrivit textului legislativ, se interzice atribuirea prin procedură simplificată a contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru către operatorii economici emitenţi de acţiuni la purtător sau de alte titluri de participare la purtător, precum şi participarea la concursurile de soluţii prin aplicarea unor proceduri simplificate a operatorilor economici emitenţi de acţiuni la purtător sau de alte titluri de participare la purtător.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect.