-
A fost aprobat proiectul referitor la acordarea voucherelor de vacanţă
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a aprobat proiectul de lege referitor la OUG 46/2017 privind voucherele de vacanţă, stabilind că aceste vouchere pot fi acordate atât de angajatorii din sectorul public, cât şi din sectorul privat. „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru recuperarea şi întreţinerea capacităţii de muncă…
-
Ministrul Justiţiei a avut o întrevedere cu preşedintele CEDO
Ministrul Justiţiei a avut o întrevedere cu preşedintele CEDO referitoare la foaia de parcurs pentru îndeplinirea cerinţelor hotărârii-pilot privind condiţiile din penitenciare, urmând ca, după ce memorandumul va fi supus Guvernului spre aprobare, acesta să fie trimis Curţii pe 22 ianuarie. Marţi (16 ianuarie – n.r.) voi avea o întrevedere cu preşedintele CEDO. Pe data…
-
Noi reguli fiscale pentru cetăţenii români plecaţi în străinătate!
Cetăţenii români plecaţi la muncă în străinătate, dar care şi-au păstrat rezidenţa fiscală în România, vor fi obligaţi să achite o taxă lunară, potrivit noului Cod Fiscal. De asemenea, cei care pleacă din ţară pentru mai multe de şase luni, indiferent că merg la muncă, la studii sau în vacanţă, riscă să fie amendaţi, de…
-
Cultura tutunului va aduce cele mai mari subvenţii la hectar
Cultura tutunului va aduce anul acesta, ca şi în anul trecut, cele mai mari subvenţii la hectar. Pentru că se cultivă doar aproximativ 800 de hectare, iar Guvernul a alocat 1,6 milioane de euro pentru această cultură, valoarea ajutorului naţional tranzitoriu va ajunge la peste 2.000 de euro pe hectar. Sprijinul este însă mai mic…
-
ICCJ. Admitere recurs pentru judecarea sumară a cauzei
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că o judecată fără luarea în considerare a probelor și argumentelor ambelor părți, o judecată sumară, bazată pe motive străine de aspectele litigioase ale judecății, îndreptățește instanța să constate că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului. În cauză, instanța s-a bazat pe probe…
-
Registrul de evidență fiscală pentru persoanele fizice. Cine trebuie să-l completeze?
Aristotel, profesorul lui Alexandru cel Mare și întemeietorul științei politice, nutrea convingerea că nu există plăcere fără activitate și că plăcerea duce la desăvârșire orișice muncă. Lăsând la o parte faptul că există numeroși indivizi care-și găsesc plăcerea în cea mai nepăsătoare inactivitate, mai există și activități pe care cu greu îți poți imagina că…
-
Preşedintele României a declarat că birocraţia îngreunează întreprinderile mici şi mijlocii să se dezvolte
Preşedintele României a declarat că legislaţia existentă omoară birocratic o mare parte din întreprinderile mici şi mijlocii, punctând că este nevoie să fie creat cadrul potrivit. “Impresia mea, în momentul de faţă, este că legislaţia permite dezvoltarea întreprinderilor mai degrabă mari, dar omoară birocratic bună parte din întreprinderile mici şi mijlocii. În ziua de astăzi…
-
Dispunerea începerii urmăririi penale, motiv de sesizare CCR!
Începerea urmăririi penale se dispune când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Iar organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. Potrivit legislaţiei, art. 350 alin. 3) C. procedura penală, atunci când există probe din…
-
Sotul are domiciliu în alt stat. Care este instanţa competentă în soluţionarea cererii de divorţ?
Reclamanta MP a solicitat în contradictoriu cu pârâtul AHMR desfacerea căsătoriei dintre părţi din culpa exclusivă a pârâtului. (…) Instanţa a reţinut din actele procedurale efectuate în cauză că pârâtul de naţionalitate arabă îşi are reşedinţa în Grecia, aici aflându-se ultimul domiciliu comun al părţilor. Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Regulamentul nr. 2201/2003 sunt competente…
-
Exercitarea autorităţii părinteşti exclusive. Caz practic
Potrivit dispozițiilor art. 483 Cod civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţine în mod egal ambilor părinţi. Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc,…