Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că funcția suspendării prevăzute la art. 242 C. proc. civ. este de samcționare a pasivității părților în realizarea obligațiilor care împiedică instanța de judecată să finalizeze procesul. Suspendarea judecății conform art. 242 C. proc. civ., alături de perimare, ”dă expresie principiului disponibilității procesului, în sensul aprecierii că, prin pasivitatea în îndeplinirea obligațiilor ce îi revin, părțile se desistează de proces, acceptând posibilitatea temporizării lui”. Pentru a fi dispunsă suspendarea este necesar ca obligația stabilită de instanță în sarcina parților să împiedice desfășurarea normală a judecății și să existe culpa unei părții în exercitarea obligației impuse de instanță, care se apreciază de la caz la caz.

Cele relatate mai sus le regăsim în Decizia nr. 952 din data de 7 iunie 2017 pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect plată drepturi bănești.