După ce anul trecut, România se afla pe primul loc în regiune în materie de schimbări legislative, reprezentanţii mediului de afaceri şi cetăţenii plătitori de taxe şi impozite se întreabă ce va mai fi anul acesta? Se ştie doar că există o serie de iniţiative care au fost începute sau anunţate anul trecut şi, desigur, este posibil ca unele proiecte să apară din nou pe agendă.
Mai întâi de toate, câteva certitudini. Prima este că ordonanţa privind trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat nu a mai fost adoptată anul trecut de Parlament. Efectul este că se aplică regulile ordonanţei. În privinţa contribuţiilor nu este mare lucru; ele rămân la fel. Chiar a existat o facilitate introdusă logic, în sensul că s-a acordat mai mult timp companiilor să înregistreze noile contracte de muncă, până în luna martie şi nu doar până la începutul acestui an.
O altă prevedere se referă la introducerea în legislaţia românească a directivei europene privind optimizarea fiscală. Pragul deducerii dobânzilor, stipulat în ordonantă, a fost de numai 200.000 euro, mult mai mic decât cel de la nivel european, care este de 3.000.000 euro. La fel ca în cazul precedent, Senatul a mărit pragul până la cota europeană, dar fără folos, pentru că ordonanţa nu a ajuns să fie lege. Toate aceste lucruri fac, din nou, ca legislaţia fiscală să fie impredictibilă.