Se anunță un an greu pentru cei ce vor să cumpere locuinţă cu ajutorul programului Prima Casă. Statul dă cu jumătate de miliard de lei mai puţin pentru garantarea împrumuturilor, aşa că doritorii trebuie să aibă dosarele bine pregătite, ca să fie siguri că băncile le analizează în timp util, înainte să se termine fondurile.
Scăderea fondurilor de la programul Prima Casă îngrijorează pe mulţi, mai ales că aproape două treimi dintre locuinţele noi cumpărate, anul trecut, au fost finanţate printr-un asemenea împrumut.
Specialiştii cred că suma alocată anul acesta nu ajunge pentru toţi cei care vor să cumpere casă prin credit garantat de stat. Fondurile asigură doar 20 de mii de locuinţe, cu cinci mii mai puţine decât anul trecut, aşa că lupta va fi dură.
Bucuria celor care vor primi un credit Prima Casă va fi, însă, umbrită de creşterile de preţuri care apar de regulă pe piaţa imobiliară.