Lista afecţiunilor pentru care nu este nevoie de bilet de trimitere a fost publicată de CNAS


CNAS a publicat o listă care cuprinde 59 de afecţiuni pentru care nu e nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie ca să te consulte medicul de specialitate din ambulatoriu. Printre ele se numără angina pectorală instabilă, bolile genetice, astmul bronşic, glaucomul, ulcerul peptic gastroduodenal, bolile copilului în vârstă de cel mult un an, poliartrita reumatoidă.

Concret, pacienţii diagnosticaţi cu oricare dintre bolile de mai jos se pot prezenta direct la medicul de specialitate pentru consultaţie şi tratament, fără să mai aibă nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie, aşa cum prevedea legea până acum.

Medicul de specialitate trebuie să informeze medicul de familie prin scrisoare medicală dacă au intervenit schimbări în evoluţia bolii şi în schema de tratament a pacientului, se arată în anexa 13 a normelor de aplicare a contractului cadru din sănătate, în vigoare în prezent.