Programul “Bursa profesională” continuă şi în acest an


Programul național de protecție socială „Bursa profesională”, care subvenționează costurile pentru elevii din învățământul profesional, inclusiv cel dual pentru nivelul 3 de calificare profesională, va fi aplicat în continuare, în conformitate cu prevederile unei Hotărâri aprobate de Guvernul României, potrivit unui comunicat.

Măsura urmărește creșterea interesului tinerilor şi familiilor acestora față de educația și formarea prin învăţământul profesional, inclusiv dual, fapt care va duce la îmbunătățirea pregătirii profesionale.

Fondurile pentru finanțarea „Bursei profesionale” vor fi asigurate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației Național