Month: December 2017

  • S-a adoptat un memorandum privind constituirea a două penitenciare

    Guvernul a adoptat un memorandum privind construirea a două penitenciare în Prahova și Buzău, a anunțat ministrul Justiției. Ministrul a declarat: “Memorandum privind oportunitatea finanțării infrastructurii fizice a sistemului penitenciar, în vederea creării condițiilor optime de detenție la standarde europene — Memorandumul prevede: construcția unui nou penitenciar, cu o capacitate de 1.000 de locuri, în…

  • Guvernul a decis să nu acorde nici anul viitor tichete cadou şi indemnizaţii de vacanţă

    Guvernul a decis să nu acorde nici anul viitor tichete cadou şi indemnizaţii de vacanţă, iar angajările în administraţia publică vor fi permise doar cu regula „1 la 2”, în scopul menţinerii în anul 2018 a ţintei de deficit bugetar sub 3% din Produsul Intern Brut (PIB), potrivit măsurilor adoptate miercuri de Executiv. Guvernul a…

  • Declaraţia privind impozitul pe reprezentanţă. Mod de completare!

    Declaraţia privind impozitul pe reprezentanţă se completează şi se depune de către reprezentanţa unor persoane juridice străine, autorizată să funcţioneze în România, potrivit legii. Recent, în Monitorul Oficial nr. 966/06.12.2017 a fost publicat Ordinul nr. 3391/2017 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 108 “Declaraţie privind impozitul pe reprezentaţă”. Prevederile acestui ordin se aplică începând cu…

  • CCR. Sancţiunea avertismentului aplicată în cazul contravenţiilor privind utilizarea aparatelor de marcat

    Operatorii economici care încasează, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale. Această obligaţie este reglementată de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.…

  • Legea salarizării a suferit unele modificări!

    Guvernul a aprobat un proiect de Ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar parte din modificările aduse vizează personalul din sistemul santiar, precum și cadrele didactice. Personalul din sistemul sanitar care a beneficiat în anul 2017 de tichete de masă va beneficia de acordarea…

  • Deputatii au adoptat proiectul de modificare a Legii privind statutul magistraţilor!

    Deputații au adoptat pe articole, după aproape 13 ore de dezbateri, proiectul privind modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, votul final urmând să fie stabilit în viitoarea ședință a Biroului Permanent. În cursul serii de miercuri, deputații au adoptat un amendament conform căruia statul se îndreaptă cu acțiune în regres, prin Ministerul Finanțelor,…

  • Zilele de 14, 15 şi 16 au fost declarate zile de doliu naţional!

    Zilele de 14, 15 și 16 decembrie 2017 sunt declarate zile de doliu național pe teritoriul României în memoria Majestății Sale Regele Mihai al României, șef al statului român între anii 1927-1930 și 1940-1947. Executivul a adoptat recent o hotărâre în acest sens. În zilele de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și…

  • Suma alocată pentru plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina a fost majorată

    Ajutorul de stat de care beneficiază, în acest an, agricultorii pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură a fost majorat cu 116,968 milioane lei. Printr-o Hotărâre adoptată ieri, Guvernul a modificat suma alocată pentru plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, în anul 2017, de la 436,925 milioane lei,…

  • Guvernul a aprobat lista unităţilor de învăţământ în care se va aplica un Program-pilot!

    Guvernul a aprobat lista celor 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat în care se aplică, în anul școlar 2017-2018, Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi, precum și fondurile necesare finanțării programului. Este vorba de peste 30 de milioane de lei, suma destinată întregului an școlar 2017-2018, finanțare asigurată…

  • Ultimele proiecte adoptate de Guvern!

    Proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în ultima ședință: I. PROIECTE DE LEGI 1. PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene 2. PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Tratatului între România şi Republica Federativă a Braziliei privind asistenţa judiciară reciprocă…