În situaţiile în care recurgerea la o procedură de conciliere este obligatorie, o autoritate de conciliere elveţiană competentă să soluţioneze cereri în materie civilă constituie o instanţă în sensul Convenţiei de la Lugano II, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pe 20 decembrie.

Astfel, prin Hotărârea în cauza C-467/16 Brigitte Schlömp/Landratsamt Schwäbisch Hall, CJUE arată că, dacă această autoritate este prima sesizată cu o astfel de cerere, instanţele statelor (altele decât Elveţia) obligate prin această convenţie suspendă din oficiu pronunţarea cu privire la o cerere ulterioară având acelaşi obiect.

Doamna Brigitte Schlomp, domiciliată în Elveţia, este fiica naturală a doamnei H. S., care se află într-un azil din Germania şi primeşte prestaţii de asistenţă socială complementară plătite de autorităţile germane. Potrivit dreptului german, aceste autorităţi au obligaţia de a solicita rambursarea respectivelor prestaţii de la copiii naturali ai beneficiarului atunci când aceştia din urmă au capacitate contributivă suficientă.

Curtea constată că, în dreptul elveţian, procedura se declanşează în general prin depunerea unei cereri de conciliere, iar nerespectarea acestei obligaţii determină inadmisibilitatea unei eventuale cereri ulterioare în justiţie. Procedura menţionată (care este şi ea supusă principiului contradictorialităţii) poate conduce fie la o hotărâre obligatorie, fie la o propunere de hotărâre care poate dobândi autoritate de lucru judecat în lipsa unei contestaţii, fie la ratificarea unei concilieri sau la eliberarea unei autorizaţii de sesizare a instanţei.

Curtea constată de asemenea că autorităţile de conciliere, pe de o parte, sunt supuse garanţiilor prevăzute de dreptul elveţian în materie de recuzare a judecătorilor de pace care se află în compunerea acestora şi, pe de altă parte, îşi exercită funcţiile în deplină autonomie.

În aceste împrejurări, Curtea statuează că, în exercitarea funcţiilor care le sunt încredinţate în materie civilă, autorităţile de conciliere elveţiene pot fi calificate drept „instanţă” în sensul convenţiei.