Guvernul are în vedere două variante pentru a rezolva situaţia angajaţilor din domeniul IT, prima fiind schimbarea unui formular ANAF, iar cea de-a doua – elaborarea unui act normativ cu putere de lege care să vizeze veniturile obţinute începând cu data de 1 ianuarie 2018, au anunţat surse oficiale.
Potrivit acestora, actul normativ ar putea fi adoptat săptămâna viitoare şi va prevede scutirea de impozitul pe venit de 10% pentru IT-iştii cu studii medii, dar aflaţi la facultate, dar şi pentru cei cu facultatea terminată. Sursa citată a mai arătat că IT-iştii cu studii medii vor plăti impozit pe venit de 10%.
Pe 19 decembrie, ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, anunţa că autorităţile lucrează la o ordonanţă de urgenţă privind un ajutor de stat care să acopere costurile angajaţilor din IT ce vor reieşi în urma transferului contribuţiilor de la angajator la angajat.