Programul „Prima casă” va avea un buget de două miliarde de lei, anul viitor, potrivit unui proiect publicat în dezbatere de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
„Având în vedere strategia programului Prima casă, se propune ca pentru anul 2018, să fie aprobată alocarea unui plafon al garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, de 2.000 milioane lei”, se arată în proiectul publicat de Ministerul Finanţelor Publice.
Garanţiile pentru creditele destinate achiziţiei sau construcţiei de locuinţe în cadrul Programului se acordă numai în lei, de către finanţatorii care au optat pentru împărţirea riscurilor şi pierderilor între stat şi finanţator, proporţional cu procentul de garantare.
De la începutul anului 2017 şi până la finele lunii octombrie 2017 au fost acordate 21.672 garanţii, în valoare totală de 1,88 miliarde de lei, precum şi 8.508 de promisiuni de garantare, în valoare totală de 960 de milioane de lei.