Deputații au adoptat pe articole, după aproape 13 ore de dezbateri, proiectul privind modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, votul final urmând să fie stabilit în viitoarea ședință a Biroului Permanent.
În cursul serii de miercuri, deputații au adoptat un amendament conform căruia statul se îndreaptă cu acțiune în regres, prin Ministerul Finanțelor, împotriva magistraților care au săvârșit erori.
„După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin (6), statul se îndreaptă cu o acțiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credință sau gravă neglijență, a săvârșit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”, se arată în amendamentul votat de 100 de deputați. Au votat împotrivă 20 de deputați și trei s-au abținut.
Alineatul 6 invocat în amendament prevede că: „Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice”.