Ghidul Programului “Rabla Plus” a fost modificat!


Ghidul Programului “Rabla Plus” a fost modificat, fiind introdusă o nouă categorie de autovehicule finanţate prin program şi, de asemenea, fiind menţionat un procent maxim de finanţare de 50% din preţul de achiziţie a autovehiculelor electrice, ţinând cont de valoarea ecotichetului, de aproximativ 10.000 euro, raportată la preţurile existente pe piaţă, anunţă Ministerul Mediului.

De asemenea, s-a introdus un procent maxim de finanţare de 50% din preţul de achiziţie a autovehiculelor electrice, ţinând cont de valoarea ecotichetului, de aproximativ 10.000 euro, raportată la preţurile existente pe piaţă.

O altă modificare la Programul „Rabla Plus” este eliminarea termenului de 31 decembrie până la care pot fi emise facturile de achiziţie a autovehiculelor electrice noi, ţinând cont de perioadele mari de timp necesare producătorilor pentru livrarea autovehiculelor respective. În acest context, facturile vor fi emise în termenul de 180 de zile de valabilitate a notelor de înscriere a persoanelor fizice şi juridice, fără a mai fi condiţionată livrarea autovehiculelor până la sfârşitul anului fiscal.

Ministerul Mediului precizează că notelor de înscriere emise anterior intrării în vigoare a ordinului prin care a fost modificat Ghidul de finanţare le sunt aplicabile prevederile în vigoare la data emiterii acestora. Prin urmare, dacă acestea au fost emise până la intrarea în vigoare a ordinului de modificare, îşi încetează valabilitatea la 31 decembrie 2017.

,