Codul penal şi de procedură penală va fi modificat!


Guvernul a adoptat un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală, precum și a altor acte normative. Proiectul de lege este elaborat de Ministerul Justiţiei și are în vedere modificarea şi completarea legislaţiei penale și procesual-penale pentru punerea acesteia în acord cu prevederile Constituției, așa cum au fost acestea interpretate prin treisprezece decizii ale Curţii Constituţionale.

Principalele reglementări din legislaţia penală și procesual-penală cu privire la care sunt propuse modificări sunt cele referitoare la modul de aplicare a legii penale mai favorabile, momentul până la care poate interveni împăcarea părţilor în procesul penal, recuzarea procurorilor, definiția infracțiunii continuate, unele dintre infracţiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice, reglementarea cazurilor de nulitate absolută, revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, reglementarea vizitei intime în cazul persoanelor private de libertate.

În ceea ce privește Codul de procedură penală se propun modificări care vor fi în concordanță cu prevederile a opt decizii ale Curții Constituționale.

De exemplu, se propune o reglementare distinctă a procedurii recuzării procurorului când aceasta intervine în faza de urmărire penală de cea care intervine în fața judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorului de camera preliminară sau a instanței de judecată.

Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere și adoptare Parlamentului.