Au fost aduse noi modificări Codului penal


Guvernul a adoptat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a altor acte normative, se arată într-un comunicat al Executivului. Astfel, șoferii care consumă alcool sau stupefiante după ce au produs un accident în care au fost victime, înainte de recoltarea problelor biologice, vor avea dosar penal.

Conform sursei citate, proiectul de lege este elaborat de Ministerul Justiţiei şi are în vedere modificarea şi completarea legislaţiei penale şi procesual penale pentru punerea acesteia în acord cu prevederile Constituţiei, aşa cum au fost acestea interpretate prin 13 decizii ale Curţii Constituţionale.

Potrivit Guvernului, sunt propuse şi intervenţii punctuale asupra Legii 682/2002 privind protecţia martorilor, Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator şi a Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

,