Programul “Rabla” va continua şi în 2018!


Programul guvernamental “Rabla” va continua, cu siguranţă, şi în 2018, şi va pune accent pe reducerea emisiilor de carbon, a declarat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Acesta a declarat: “În legătură cu Programul “Rabla”, anul acesta a fost vorba despre o alocare destul de importantă, chiar în creştere. Aici aş completa spunând că în Programul “Rabla Plus” este pentru prima dată în istoria României când numărul de autovehicule full electrice şi hibride a ajuns la peste 600 de unităţi. Anul trecut au fost vreo 10 – 15 unităţi. Pentru anul acesta nu s-au înmatriculat toate, deoarece producătorii nu au fost pregătiţi pentru asta, nu se aşteptau. Am modificat Ghidul de finanţare, alocându-le un termen de 120 de zile de la data de la care cetăţeanul merge la dealer să-şi comande maşina până la momentul la care dealerul va aduce acea maşină. Programul “Rabla” va continua cu siguranţă şi la anul, pentru că tendinţa este de reducere a emisiilor de carbon. Este o cerinţă a Uniunii Europene şi o obligaţie asumată de România, iar maşinile cu zero emisii reprezintă o prioritate pentru orice stat membru. Aţi văzut că multe capitale îşi propun ca, până în 2020 – 2025, să promoveze full electrice pe şosele.”

,