A doua rectificare bugetară va fi analizată luna aceasta


A doua rectificare bugetară din acest an, ce va fi finalizată în noiembrie, va fi una pozitivă, bani în plus urmând să fie alocaţi ministerelor Muncii, Afacerilor Interne, Transporturilor, Sănătăţii, Justiţiei şi Educaţiei.

Reprezentanţii MFP precizează că s-au asigurat fonduri suplimentare la bugetele locale, 611,9 milioane lei, pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat (+550 de milioane de lei), finanţarea sistemului de protecţie a copilului (+ 61 milioane lei), finanţarea învăţământului particular sau confesional acreditat (0,9 milioane de lei).

,