Guvernul pregătește modificări de amploare și la regimul de impozitare al microîntreprinderilor, inclusiv creșterea plafonului sub care este aplicată impunerea pe cifra de afaceri la 1 milion de euro, dar nu a consultat Comisia Europeană.
România se expune astfel riscului ca executivul comunitar să constate, ulterior intrării în vigoare a modificării, că impozitarea a aproximativ 80% din firmele din România la cifra de afaceri distorsionează competiția pe piața comună sau reprezintă ajutor de stat ilegal,
Potrivit informațiilor obținute de Profit.ro, până în prezent Guvernul nu a notificat Comisia despre schimbările pe care intenționează să le aducă la regimul microîntreprinderilor.