Ultima formă a actului normativ de modificare a Codului Fiscal conţine câteva mici diferenţe în comparaţie cu cea publicată de Ministerul Finanţelor luna trecută. A dispărut, din forma finală, impozitul aplicat pe veniturile samsarilor de maşini.
În forma iniţială, Executivul ar fi dorit să aplice impozit pe veniturile realizate de samsarii de maşini, la a treia maşină vândută în cursul unui an.
“La articolul 114 alin. (2), după lit. l) se introduce o nouă literă litera m) care va avea următorul cuprins:
”m) veniturile realizate, în bani și/sau în natură,începând cu transferul celui de-al treilea autoturism definit potrivit legislației în materie, din patrimoniul personal, în cursul unui an fiscal, indiferent de data dobândirii.”, scria în vechiul proiect.
Impozitul ar fi urmat să fie de 10%.
În ultima formă a actului normativ de modificare a Codului, trimisă de Guvern presei, nu mai există această prevedere.