Legile justiţiei vor fi adoptate în această sesiune parlamentară!


Preşedintele Partidului Social Democrat susţine că proiectul de modificare a legilor justiţiei va fi adoptat în Parlament cu sau fără existenţa unui punct de vedere scris al Comisiei de la Veneţia cu privire la modalitatea de numire a procurorilor-şefi.

Acesta a declarat:” Noi vrem ca în această sesiune aceste legi să fie adoptate, cu precizarea că am văzut discuţii astăzi despre solicitarea de aviz de la Comisia de la Veneţia pentru această procedură. Pentru mine, nu mi se pare important. Noi ducem legile la capăt la adoptare. Ce spune Comisia de la Veneţia, că spune în decembrie, că spune în ianuarie, putem să facem după aia o completare la lege, dar nu stăm cu toate legile justiţiei aşteptate până când ne spune Comisia de la Veneţia că trebuie să numească X sau Y.”