Intră în vigoare măsuri mai stricte de securitate pentru zborurile către Statele Unite!


Liniile aeriene precizează că pasagerii vor fi controlați mai strict, conform noilor cerințe ale autorităților americane. În unele cazuri, vor avea loc scurte interogatorii legate de securitate, la înregistrare (check-in) sau la porțile de îmbarcare. Prin urmare, sunt posibile întârzieri ale zborurilor.

Noile măsuri vor afecta zilnic aproximativ 325.000 de pasageri și 2100 de zboruri comerciale cu destinația SUA operate de 180 de linii aeriene, de pe 280 de aeroporturi din 105 țări.

Administrația SUA pentru Securitatea Transporturilor (TSA) permite unor linii aeriene perioade suplimentare pentru a se conforma procedurilor de intervievare a pasagerilor, dacă planurile de securitate sunt aprobate.

Regulile au fost anunțate de Statele Unite în iunie și prevăd printre altele renunțarea începând din iulie la interdicția privind îmbarcarea cu dispozitive electronice în aeronavele care decolează de pe 10 aeroporturi din opt țări din Orientul Mijlociu și nordul Africii. Restricțiile fuseseră implementate de teamă că în laptopuri și alte echipamente pot fi ascunși explozivi. Ele ar putea fi reintroduse de la caz la caz pentru liniile aeriene care nu adoptă proceduri mai stricte de securitate.

,