Direcțiile de Probațiune au luat măsuri suplimentare pentru supravegherea deţinuţilor eliberați


Ministrul Justiției a declarat că speră ca, în urma aplicării legii recursului compensatoriu, „să nu existe o dinamică crescândă a ratei criminalității”, afirmând totodată că direcțiile de Probațiune au luat măsuri suplimentare pentru supravegherea celor eliberați.

Acesta a mai precizat: “Nu știu, vom vedea. Sper să nu existe, să spunem, o dinamică crescândă a ratei criminalității.

Până la urmă, pedeapsa și detenția în penitenciar are rolul acesta, de prevenție specială față de cel care a fost aplicată decât prevenție generală față de toți cetățenii cărora legiuitorul le atrage atenția să nu intre în impact cu legea penală că, de nu, vor suporta rigorile acesteia, adică pedepsele”.