Guvernul ar putea aproba un memorandum aflat în discuţie, cu tema “ Măsuri destinate consolidării cadrului legal cu privire la monitorizarea şi evaluarea funcţionării pieţei de carburanţi”, potrivit unui comunicat al Executivului.
Memorandumul a venit de la Consiliul Concurenţei, care are ca scop crearea unui comparator al preţurilor la carburanţi la nivel naţional, potrivit unor surse apropiate situaţiei. Or, pentru asta, este nevoie de o schimbare a legislaţiei prin care companiile petroliere să poată fi obligate să trimită preţurile.
Pentru realizarea acestei aplicaţii trebuie creată o bază de date care să conţină lista tuturor companiilor care comercializează carburanţi, amplasarea geografică a benzinăriilor deţinute de fiecare, tipurile de carburanţi (benzină şi motorină) comercializate în fiecare benzinărie, preţurile la pompă practicate.