Va fi înfiinţat Avocatul Copilului


Executivul a adoptat un proiect de lege care modifică şi completează Legea 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului şi care dă posibilitatea copiilor să facă plângeri direct Avocatului Copilului.

Guvernul precizează că noua structură va putea primi şi soluţiona plângerile individuale făcute de copii sau de reprezentanţi ai acestora faţă de instituţii publice din domeniul sănătăţii, educaţiei şi protecţiei speciale a copilului.

Ulterior, Avocatul Copilului va verifica instituţiile publice reclamate. În plus, acesta va realiza studii/evaluări pentru a stabili gradul în care autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, dar şi specialiştii sau persoanele fizice din România respectă drepturile copilului. 

Actul normativ prevede înfiinţarea a 18 noi posturi în cadrul noii structuri, începând cu 1 ianuarie 2018, dintre care patru posturi în aparatul central al Avocatului Poporului şi câte un post pentru fiecare birou teritorial.

Persoanele respective vor instrumenta exclusiv dosarele şi cazurile care vizează problematica drepturilor copilului.