Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Energiei, Programul de iarnă în domeniul energetic, document care se adresează tuturor producătorilor de energie electrică şi termică în cogenerare cu unităţi dispecerizabile şi se aplică în perioada 15 noiembrie 2017 – 31 martie 2018.
Potrivit unui comunicat al Executivului, prin programul aprobat, a fost stabilit nivelul stocurilor de combustibili în vederea producerii de energie pe care producătorii trebuie să îl asigure până la data de 15 noiembrie anul curent, dar şi necesarul de volum de apă din lacurile de acumulare.
Conform documentului aprobat de Guvern, se va constitui Comandamentul de iarnă cu membri din partea Ministerului Energiei, Ministerului Economiei, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Ministerului Apelor şi Pădurilor, operatorilor din sectorul energie şi gaze, precum şi din partea Ministerului Transporturilor şi a CFR Marfă în calitate de invitaţi.