Guvernul a aprobat o hotărâre care reglementează vânzarea lemnului din pădurile aflate în proprietate publică, una dintre prevederi referindu-se la vânzarea directă, fără intermediari, a lemnului de foc către populaţie şi către şcoli sau alte instituţii, fiind sancţionată specula. O altă prevedere vizeaz-ă transparentizarea licitaţiilor de masă lemnoasă.
Hotărârea se referă la vânzarea directă, fără intermediari, a lemnului de foc către populaţie şi către unităţile de interes public local (şcoli, grădiniţe, instituţii etc.), din pădurile proprietate publică. În acest sens, au fost introduse, în premieră, prevederi care sancţionează specula, adică revânzarea materialului lemnos cumpărat ca lemn de foc de populaţie.
O altă noutate din Regulament vizează asigurarea dreptul de preempţiune producătorilor de mobilă, drept prevăzut în Codul Silvic încă din 2015.
O altă prevedere din noul Regulament vizează transparentizarea totală a licitaţiilor de masă lemnoasă.
Astfel, în urma adoptării HG, Ministerul Apelor şi Pădurilor va realiza un website dedicat, denumit www.produselepadurii.ro, în cadrul căruia vor fi publicate toate anunţurile de licitaţie de masă lemnoasă din pădurile aflate în proprietate publică. Se grupează, astfel, anunţurile pe un singur portal, anunţuri care, în prezent, se regăsesc publicate pe site-urile fiecărui administrator de fond forestier proprietate publică, în mod dispersat şi neunitar.