Ministerul Finanțelor Publice urmează să decidă asupra redistribuirii de sume între plafoanele de garanții pentru programul Prima Casa, în cursul lunii octombrie.
Ministrul Finanţelor a declarat: “În baza unei analize a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Ministerul Finanțelor Publice urmează să decidă asupra redistribuirii de sume între plafoanele de garanții pentru programul Prima Casa, în cursul lunii octombrie. Analiza va avea în vedere modalitatea de executare a plafoanelor de garanții alocate în cadrul programului.”
Precizăm ca potrivit strategiei pe termen mediu pentru 2017-2020, Ministerul Finanțelor Publice va continua să aloce plafoane de garanții pentru programul Prima Casă.