ICCJ va decide asupra deciziilor privind abuzul în serviciu!


Instanţele de judecată sunt nelămurite în privinţa efectelor dezincriminării parţiale a abuzului în serviciu. Deşi a trecut mai bine de un an de la hotărârea CCR prin care s-a stablit că doar o încălcare a legii e infracţiune, magistraţii încă dau hotărâri diferite când vine vorba de procese soluţionate anterior deciziei Curţii.

Aşa se face că unele pedepse au fost anulate, în timp ce altele, în cazuri similare, menţinute. Curtea supremă va stabili acum dacă deciziile anterioare de condamnare, care nu mai respecta decizia CCR, vor fi sau nu anulate.

Mai exact, judecătorii sunt aşteptaţi să spună în ce măsură pedepsele celor condamnaţi pentru încălcarea unei hotărâri de Guvern sau a unui ordin de serviciu înainte de decizia Curţii Constituţionale de anul trecut pot fi anulate acum.

Decizia Înaltei Curţi, aşteptată în octombrie, va fi definitivă şi obligatorie pentru toate cazurile similare.

,