Se doreşte înfiinţarea unui institut de perfecționare a lucrătorilor din penitenciare


Ministrul Justiției a declarat că intenționează să transforme fostul sediu al Parchetului Național Anticorupție din Voluntari într-un viitor institut de perfecționare a lucrătorilor din penitenciare.

Acesta a declarat: “Intenționăm ca la Voluntari să transformăm acel fost sediu al PNA-ului într-un viitor institut, o viitoare școală de perfecționare, de formare continuă a lucrătorilor din penitenciare, pentru că majoritatea profesiilor juridice sau nejuridice au această formă de pregătire continuă”.

El a anunțat că în scurt timp va fi demarată procedura pentru achiziția studiului de fezabilitate la penitenciarul de la Berceni.