A fost finalizat proiectul Codului aerian al României!


Ministerul Transporturilor a finalizat proiectul noului Cod aerian al României, document pe care l-a publicat în consultare publică la data de 9 august. Actul va reglementa atât activitățile aeronautice civile cât și pe cele militare, principalele noutăți vizând acordarea de atribuții autorităților pentru a imobiliza dronele aflate în zone de interdicție, interzicerea sechestrului și executării silite a aeronavelor de stat și obligarea aeroporturile civile de a se asigura pentru prejudicii aduse terților.

Codul aerian al României va reprezenta un act normativ integrat civil – militar suficient de flexibil pentru a permite aplicarea sau, după caz, implementarea în România a reglementărilor europene, prezente și viitoare, din domeniul aviației civile. De asemenea, Codul aerian al României va reglementa atât activitățile aeronautice civile cât și pe cele militare, va stabili instituțiile cu atribuții în domeniul administrării aviației civile și militare, precum și competențele și atribuțiile altor organisme în domeniul siguranței și securității aviației. Noile prevederi creează cadrul legal necesar cooperării civil-militare la nivel instituţional şi stabileşte un limbaj şi o conduită comună în domeniul aeronautic pentru toţi utilizatorii spaţiului aerian naţional, fără a fi afectate atribuţiile specifice ale acestora. Se asigură astfel creşterea nivelului de siguranţă a zborului prin aplicarea unor standarde comune în cadrul activităţilor aeronautice militare, standarde care vor fi asigurate la nivelul celor europene şi NATO, precum şi pentru zonele de interes militar şi de servitute aeronautică.