Examenul auto urmează să includă încă o probă de evaluare, ce constă în verificarea cunoștințelor medicale. Studenții școlilor auto vor fi obligați să parcurgă un curs de prim ajutor în trafic, la care să susțină și un examen, pentru a obține ulterior permisul de conducere.
Măsura este prevăzută în propunerea legislativă pentru completarea art.23 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi este publicată în Monitorul Oficial.
“În vederea obţinerii permisului de conducere, candidaţii au obligaţia de a efectua, pe parcursul activităţilor de pregătire teoretică şi practică, şi promova un curs de prim ajutor în trafic”, se arată în propunerea aflată acum în dezbatere.