Au fost aprobate drepturile copiilor cu cerinţe educaţionale speciale


Guvernul a aprobat,vineri, printr-o hotărâre, modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) înmatriculați în sistemul de învățământ preuniversitar.

Potrivit actului normativ, drepturile de care beneficiază copiii cu CES constau în asigurarea alocaţiei zilnice de hrană, a rechizitelor şcolare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei în cuantum egal cu cel pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie a copilului, precum şi găzduirea gratuită în internate sau centrele de asistare pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale din cadrul direcţiilor generale judeţene/a municipiului Bucureşti de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Beneficiari ai acestei măsuri sunt copiii cu CES integrați în învăţământul de masă, care urmează curriculumul învăţământului de masă, copiii cu CES integrați în clase/grupe speciale organizate în învățământul de masă și copiii cu CES din învăţământul special. Alte categorii de beneficiari sunt copiii cu CES care necesită perioade de spitalizare mai mari de 4 săptămâni pentru care se organizează, după caz, grupe sau clase în cadrul unităţii sanitare în care aceştia sunt internaţi, respectiv copiii cu CES care, din motive medicale sau din cauza unei dizabilităţi, sunt nedeplasabili, pentru care se organizează şcolarizare la domiciliu, pe o perioadă determinate.