Uniunea Europeană a adoptat o directivă care prevede pedepse extrem de dure pentru furtul din banii europeni. Directiva 1371 privind „combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal” prevede pedepse de minimum 4 ani de închisoare dacă prejudiciul e mai mare de 100.000 de euro.
Pragul sub care un stat membru UE poate renunța la acțiunea penală împotriva unei persoane fizice care a deturnat fonduri UE este unul mic, de doar 10.000 de euro. Directiva stabilește standarde înalte în combaterea furtului din banii plătiți de contribuabilii europeni: „Corupția constituie o amenințare deosebit de gravă pentru interesele financiare ale Uniunii”.
Directiva e obligatorie pentru toate țările membre UE și trebuie implementată până în iulie 2019.