Month: July 2017

  • Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va fi gestionat de Ministerul de Finanțe

    Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va fi gestionat de Ministerul de Finanțe, iar ministerele care au administrat până acum companiile din cadrul fondului vor păstra anumite competențe legate de coordonare, a declarat ministrul Energiei. Acesta a mai spus: “Prin programul de guvernare, unul din obiectivele strategice este fondul suveran de investiții, important pentru dezvoltarea…

  • Stimulentul financiar pentru nou-născuţi se acordă părinţilor care au domiciliu, reşedinţa sau viză de flotant în Bucureşti!

    Primarul general a precizat că stimulentul financiar de 2.500 de lei pentru nou-născuţi este acordat atât părinţilor care au domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, cât şi celor cu viză de flotant în Capitală. Potrivit primarului general, acest stimulent este acordat pentru toţi copiii născuţi într-o maternitate din Capitală începând cu 26 iunie. Părinţii pot depune…

  • Fermierii au primit de la stat şi 15.000 de euro pe hectar!

    Peste 33,7 milioane de euro au ajuns deja în contul fermierilor eligibili pentru a beneficia de sprijinul cuplat aferent anului agricol 2017. Cel mai mult au încasat cei care au cultivat legume în sere şi solarii – peste 15.000 de euro pe hectar. Sprijinul cuplat, ajutorul financiar condiţionat de producţie de care beneficiază fermierii, a…

  • Facultăţile de Administraţie publică, Drept şi Afaceri se află în topul producţiei de licenţiaţi!

    Peste 80.000 de persoane au absolvit cu licenţă o facultate de stat sau privată în anul 2016. Cei mai mulţi s-au specializat în Afaceri, Administraţie publică şi Drept, arată cea mai recentă anchetă a Institutului Naţional de Statistică privind sistemul de educaţie din România. Peste 27% dintre absolvenţii de facultate din 2016 au obţinut diplome…

  • Rovinieta va fi mai scumpă pentru anumite categorii de vehicule!

    Intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2017 pentru modificarea Anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România a adus unele scumpiri în ceea ce priveşte tariful rovinietei. Prin Ordonanța menționată a…

  • Inspecția Muncii va fi reorganizată!

    Inspecția Muncii va fi reorganizată după modelul francez pentru că noi avem foarte mulți funcționari la birouri și foarte puțini inspectori în teren, a declarat ministrul Muncii. La întrebarea de ce în programul de guvernare nu se mai găseşte măsura dedicată combaterii muncii fără forme legale Ministrul Muncii a declarat: “Nu ați mai regăsit pentru că…

  • Consiliul Concurenței monitorizează situația de pe piața energiei electrice

    Consiliul Concurenței monitorizează situația de pe piața energiei electrice, unde există suspiciuni cu privire la cauzele care au dus la creșterea prețurilor iarna trecută, și va deschide o investigație dacă vor exista suficiente indicii de încălcare a legii, a anunțat președintele Consiliului Concurenței. Acesta a declarat: “Există suspiciuni cu privire la lucrurile care s-au întâmplat…

  • Este obligatoriu ca la data depunerii cererii de ordin de protecție victima să conviețuiască cu agresorul ?

    Pe fondul creșterii faptelor de violență domestică, legiuitorul a decis ca victima să poată fi apărată de agresorul său prin emiterea unui ordin de protecție. Acesta se emite la cererea victimei de către instanța de la domiciliul acesteia pe o durată de 6 luni cu posibilitatea prelungirii. Ordinul se emite în 72 de ore de…

  • Retrospectiva lunii iunie 2017!

    Traficul de droguri, motiv de sesizare a ÎCCJ – elaborat de Avocat Stoia Irina În materia traficului de droguri autoritățile trebuie să fie mereu vigilente, pentru că cei implicați în astfel de acțiuni ilicite au cele mai năstrușnice idei… Respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției în viziunea ÎCCJ –  elaborat de Avocat Stoia Irina Legea penală prevede că, în cursul…

  • O.U.G nr. 51/2017 – pentru modificarea şi completarea unor acte normative

    GUVERNUL ROMÂNIEI ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea unor acte normative Odată cu ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, România se angajează să mobilizeze resursele necesare pentru eliminarea barierelor astfel încât nicio persoană cu dizabilităţi să nu fie discriminată, marginalizată, exclusă sau abuzată, iar alegerile şi aspiraţiile ei să fie respectate şi sprijinite.…