-
Angajatorul care încheie un contract de ucenicie va fi ajutat de stat cu o sumă de 1.125 lei/lună
Preşedintele a promulgat legea care prevede că angajatorul ce încheie un contract de ucenicie sau de stagiu, pe toată perioada derulării acestuia, va beneficia, la cerere, de o sumă în cuantum de 1.125 lei, respectiv 1.350 lei pe lună. Actul normativ, iniţiat de Guvern, modifică Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi…
-
Se va schimba procedura de corectare a erorilor din situaţiile financiare!
Ministerul Finanțelor va schimba din nou procedura de corectare a erorilor din situații financiare și raportări contabile anuale depuse de firme, urmând să fie permisă corectarea inclusiv a erorilor determinate de programele informatice utilizate. Limita în timp de corectare a acestei erori este termenul maxim de depunere a situațiilor financiare anuale/raportărilor contabile anuale aferente exercițiului…
-
Introducerea codului unic de identificare (EUID) atrage obligaţii pentru firmele deja înfiinţate?
Persoanele juridice şi persoanele fizice autorizate, vor fi identificate în Registrul Comerţului prin încă un cod de înregistrare. Prevederile Legii nr. 152/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerţului au introdus noţiunea de cod unic de identificare (EUID). Acest act normativ prevede că pe lângă numărul de la Registrul Comerţului şi…
-
O iniţiativă legislativă din Austria prevede posibilitatea de a monitoriza serviciile de mesagerie
Austria pregăteşte o lege prin care să ofere poliţiei autoritatea de a monitoriza serviciile de mesagerie într-o tentativă de a contracara infractorii care evită din ce în ce mai mult să comunice telefonic. Guvernul a cerut unui grup de experţi politici, IT, în drepturi civile şi juriști să analizeze proiectul de lege care ar permite…
-
Care este tendinţa economiei româneşti?
Economia României va continua să crească temperat în următoarele şase luni, evoluţia semnificativă a consumului şi rezultatele pozitive aşteptate în agricultură urmând să asigure produsului intern brut un avans de peste 4%, estimează oamenii de afaceri. Investitorii privesc cu îngrijorare spre inflaţie, estimând creşterea semnificativă a preţurilor, pe fondul deciziilor administrative şi a evoluţiei cursului…
-
Guvernul a anunţat obiectivele din următoarea perioadă a fiecărui minister!
Potrivit raportului de activitate al Executivului au fost stabilite o serie de obiective pentru fiecare instituţie în parte. Astfel, în ceea ce priveşte Ministerul Muncii, la 1 august se vor adopta, în Guvern, modificările care vor fi aduse Legii 448 privind persoanele cu dizabilităţi şi, totodată, se vor aproba creşteri ale indemnizaţiilor pentru aceste persoane…
-
Imposibilitatea contestării măsurii supravegherii tehnice, motiv de sesizare al CCR
Codul de procedură penală a stabilit la art. 145 că după încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată. După ce este informată, persoana supravegheată are dreptul de a lua cunoștință, la cerere, de…
-
Unele dispoziţii din Legea contenciosului administrativ au constituit motiv de sesizare CCR!
Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost…
-
În ce domenii este abilitat Guvernul să emită ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare?
Pe perioada vacanţei parlamentare Guvernul a fost abilitat să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Potrivit noutăţilor legislative, Legea nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe stabileşte domeniile în care Guvernul poate emite astfel de ordonanţe, lege care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 530/2017. Astfel, Guvernul poate emite ordonanţe…
-
Procedura de soluţionare a cererii de acordare a ajutorului public judiciar încalcă dispoziţiile constituţionale?
De multe ori în practica judiciară apar situaţii când persoana interesată nu poate susţine financiar taxa de timbru iar la cererea acesteia i se poate acorda ajutor public judiciar. Cererea de ajutor se adresează instanţei competente pentru soluţionarea cauzei în care se solicită ajutorul; în cazul ajutorului public judiciar solicitat pentru punerea în executare a unei…