Ministerul Culturii va prelua activităţile şi structurile Departamnetului Centenar


Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) va prelua activitățile și structurile Departamentului Centenar, potrivit unei ordonanțe adoptate de Guvern.

Schimbarea are în vedere capacitatea instituțională a MCIN, rolul și atribuțiile acestuia, pentru buna desfășurare a acțiunilor și manifestărilor prilejuite de aniversarea, în anul 2018, a Centenarului Marii Uniri (1918-2018) și a Primului Război Mondial.

Departamentul Centenar, structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului și în subordinea prim-ministrului, se va desființa, iar MCIN va prelua numărul de posturi și personalul Departamentului. Personalul își va păstra drepturile salariale avute la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe.

Încadrarea personalului se va realiza cu respectarea procedurii și regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal din cadrul MCIN, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței.

De asemenea, MCIN va prelua de la Secretariatul General al Guvernului prevederile bugetare pe anul 2017, execuția bugetară până la data preluării, precum și patrimoniul aferent Departamentului Centenar.