Vineri, în cadrul primei şedinţe a Guvernului a fost adoptată o OUG de modificare a Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care prevede creşterea indemnizaţiei la 640 pentru cei care suferă de un handicap grav şi la 480 pentru cei cu handicap accentuat, măsura urmând a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018.
Noile prevederi stabilesc faptul că prestația socială se acordă automat, după obținerea certificatului de încadrare în grad de handicap, nemaifiind necesară depunerea unei cereri, așa cum prevedea varianta veche a legii.
Nu în ultimul rând, măsura este una de debirocratizare, astfel încât să se evite drumurile inutile și cozile la ghișee.
Scutirea persoanelor cu handicap grav psihic și mintal de la plata contribuției datorate în centrele rezidențiale
Mai precis, 5.150 de persoane cu handicap grav psihic și mintal vor beneficia de scutire la plata contribuției datorate pentru adulții cu handicap din centrele rezidențiale.
O altă prevedere importantă a ordonanței de urgență adoptate are în vedere crearea de oportunități de dezvoltare de servicii sociale de tip rezidențial (centre de zi, centre respiro și locuințe protejate) și pentru autoritățile locale, respectiv consiliile locale, cu scopul precis de a le aduce cât mai aproape de cetățean.