Atenţie!Cei care construiesc sau fac modificări clădirilor trebuie să deţină autorizaţie de securitate la incendiu


Peste 3.000 de incendii la case şi anexe au fost înregistrate anul trecut la nivel naţional, potrivit datelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Persoanele care realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente trebuie să obţină autorizaţia de securitate la incendiu până la sfârşitul acestei luni. Legea se aplică persoanelor juridice care construiesc noi clădiri sau celor care fac modificări ale spaţiilor comerciale.

Până la 30 iunie 2017, construcţiile şi amenajările care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu sunt obligate să obţină acest document, potrivit Legii nr. 33/2016 privind aprobarea OUG nr. 52/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Parlamentul a adoptat proiectul de lege privind prorogarea acestui termen până la data de 30 septembrie 2017 iar legea se află în curs de promulgare.

Obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu revine beneficiarului investiţiei ori persoanei fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente. Odată cu expirarea termenului de grație, contravenția de funcţionare a construcţiilor în lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu se sancționează conform Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Lipsa avizului/ autorizației sau nerespectarea cerințelor acestora poate duce la o amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei (poate ajunge până la 100.000 lei) şi, în unele cazuri, poate avea drept consecință chiar oprirea funcționării.