Va fi iniţiat un nou proiect de lege privind activitatea de lobby!


Recent, preşedintele Senatului a declarat că se va promova o Lege a lobby-ului, în condiţiile în care, din cauza unei lipse de reglementări în acest sens, DNA a deschis mai multe dosare sub acuzaţia de trafic de influenţă.

În Parlament există deja două proiecte de lege pentru reglementarea lobby-ului, ambele la Camera Deputaţilor. Unul a fost respins de Senat, celălalt a fost adoptat, ambele având avize negative de la Guvern.

Acesta a declarat: “Al doilea proiect pe care dorim să îl iniţiem, vom face mai întâi o dezbatere cu părţile interesate, este un proiect care cred că este binevenit, legea lobby-ului, pentru că în România, din păcate, avem tot felul de excese pe diferite subiecte, între care, după cum ştiţi, şi traficul de influenţă. Ca să reglementăm lobby-ul şi să nu mai avem procese, acuzaţii de trafic de influenţă trebuie să legiferăm în mod clar, transparent această activitate care există şi este reglementată în toate ţările UE”.